IMG_3120_SZLN_2017_25_Omega_MolnarF-1030x686

Peste 60.000 de participanți la cele 120 de evenimente ale Zilelor Sfântului Ladislau 2017

La cele 120 de evenimente ale Zilelor Sfântului Ladislau 2017, care s-au desfășurat între 19 și 25 iunie în Oradea, au luat parte peste 60.000 de persoane, un record al festivalului. Aceasta a fost una din concluziile pe care organizatorii Zilelor Sfântului Ladislau, alături de co-organizatori și parteneri, le-au făcut publice luni, 3 iulie, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în Cetatea Oradea.

V. Korpos Dalma, președinta Asociației Szent László/Sfântul Ladislau (asociația organizatoare a festivalului cultural) și Zatykó Gyula, organizatorul principal al Zilelor Sfântului Ladislau, au mulțumit atât presei, cât și partenerilor și co-organizatorilor pentru contribuția la succesul festivalului cultural. Zatykó Gyula a evidențiat, din rândul partenerilor, Primăria și Consiliul Local Oradea, autoritățile locale din Debrecen, administrația Cetății Oradea și Universitatea Creștină Partium, și a precizat faptul că organizatorii sunt mândri de faptul că asemenea parteneri s-au alăturat Zilelor Sfântului Ladislau.

 

Mihálka Melinda, directoarea de programe al Zilelor Sfântului Ladislau, a făcut public bilanțul festivalului cultural. La cele 120 de evenimente care au avut loc în șapte zile (opt, cu ziua zero) au participat peste 60.000 de persoane, ceea ce este un record în ceea ce privește numărul de participanți ai festivalului ajuns la a cincea ediție. Conform estimărilor reprezentanților Jandarmeriei, la concertele de vineri – Loyal, PASO, Anna and the Barbies – au participat 8.000 de persoane, la concertele de sâmbătă – KFT și Demjén Ferenc – 15.000 de persoane, iar la concertele de duminică – Metropol-Group și Omega – au luat parte 20.000 – 23.000 de persoane.

DSC_1028_k

Mihálka Melinda a subliniat faptul că evenimentele adresate copiilor  – mai cu seamă concerte, activitățile meșteșugărești, jocurile, etc care s-au desfășurat în cursul zilei de duminică în curtea interioară a Palatului Princiar – au fost foarte vizitate și în cadrul acestei ediții.

 

În acest an au existat 8 asociații co-organizatoare și 25 de organizații partenere ale festivalului cultural. De altfel, câteva dintre acestea au și avut reprezentanți în cadrul conferinței de presă de luni.

 

Szántó Ildikó, reprezentanta pe Oradea a Serviciului Internațional de Salvare a Copiilor, a precizat faptul că la activitățile meșteșugărești pe care Serviciul le-a organizat special pentru cei mici în cadrul Zilelor Sfântului Ladislau au participat 450 de copii, dintre care 300-350 provin din centre de plasament.

 

Bruncsák Gyöngyi, președinta filialei Oradea a Serviciului de Ajutor Maltez în România, a menționat faptul că membrii Serviciului sunt “voluntarii iubirii”, astfel că, în acest an, pentru a contribui la desfășurarea festivalului cultural, au asigurat acordarea primului ajutor. Kiss Balázs, reprezentantul organizației orădene de tineret a Serviciului, a precizat faptul că festivalul cultural a fost unul “liniștit” din acest punct de vedere, iar din cei peste 60.000 de participanți doar 26 au avut nevoie de serviciile lor – cei mai mulți erau deshidratați. O persoană a suferit un infarct miocardic, din fericire, nefatal – persoana a supraviețuit.

“Zilele Sfântului Ladislau au demonstrat că putem să sărbătorim cu solidaritate și fără politică”, a afirmat Bruncsák Gyöngyi.

 

La conferința de presă a participat și Nemes István, directorul de programe al centrului cultural Posticum. Împreună cu Asociația Szent László/Sfântul Ladislau, centrul cultural Posticum a organizat evenimentul “Legende despre Sfântul Ladislau orchestrate în manieră jazz”, care l-a avut ca protagonist și pe apreciatul jazzman Harry Tavitian. Nemes István a subliniat faptul că, prin intermediul acestei manifestări, s-a dorit consolidarea legăturilor dintre românii și maghiarii din Oradea. Acest lucru s-a și întâmplat – publicul român al evenimentului a fost numeros și astfel românii au putut să cunoască mai îndeaproape personalitatea Sfântului Ladislau, întemeietorul Oradiei. Spectacolul va fi disponibil și pe CD, iar anul viitor, în cadrul Zilelor Sfântului Ladislau va avea loc o producție similară, în colaborare cu Posticum.

 

40 de meșteșugari din Transilvania și din Ținutul Secuiesc au participat la târgul de profil organizat în cadrul Zilelor Sfântului Ladislau, a afirmat în cadrul conferinței Pázmán Ida, directoarea Asociației Casa Meșteșugărescă Orădeană, organizatoarea târgului meșteșugăresc. Noutatea, în acest an, a fost constituită de demonstrațiile meșteșugărești – în weekendul 23-25 iunie participanții au putut vedea cum se cioplește lemnul, cum se face împâslirea sau cum se țese un covor. De altfel, în cadrul conferinței de presă a fost prezentat și un stâlp ornamental de lemn realizat în memoria Sfântului Ladislau, stâlp căruia organizatorii îi vor căuta un loc potrivit de expunere.

IMG_2339_SZLN_2017_25_BaloghZoltan_MolnarF_k

Ministrul Balog Zoltán, invitat al festivalului cultural

Ultima zi a festivalului cultural Zilele Sfântului Ladislau a avut un invitat special: Balog Zoltán, ministrul Resurselor Umane din Guvernul Ungariei. Ministrul a fost întâmpinat de Zatykó Gyula, organizatorul principal al festivalului cultural. Cei doi au discutat despre Zilele Sfântului Ladislau, despre viitorul acestei manifestări și s-au plimbat prin curtea Cetății Oradea unde mulțimea era deja prezentă pentru a participa la concertele Metropol și Omega.

Între cele două concerte, Balog Zoltán a salutat participanții la festival, a vorbit despre importanța istorică și spirituală a Sfântului Ladislau și a anunțat faptul că Guvernul Ungariei va susține cu 2 miliarde de forinți restaurarea Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea.

 

IMG_2700-Edit_SZLN_2017_25_BaloghZoltan_MolnarF-2-(1)_k

44-3D-var

Reconstrucția virtuală 3D a Cetății Oradea din perioada medievală

Arheologul Mihálka Nándor și Bíró Róbert, student al Universității Creștine Partium, vor realiza sâmbătă, 24 iunie, de la ora 14:00, în Cetatea Oradea (Corp I, etaj 1), o prezentare a procesului prin care s-a realizat video-ul 3D care înfățișează Cetatea Oradea așa cum era aceasta în perioada medievală.

Materialul video înfățișează cetatea atât din exterior – cu toate corpurile și clădirile sale, cât și din interior – încăperile cetății.  Video-ul 3D a fost realizat cu ajutorul siturilor arheologice, documentelor istorice descriptive și imaginilor de arhivă, precum prin intermediul analogiilor cu edificii din acea perioadă. În cadrul evenimentului va avea loc și proiecția materialului video.

Prezentarea este organizată de Asociația Sfântul Ladislau.

41-freskok_kiallitas

Expoziție foto de fresce cu Sfântul Ladislau provenite din Bazinul Carpatic

Expoziția Fresce cu Sfântul Ladislau în Bazinul Carpatic, cu lucrările artistului fotograf  Móser Zoltán, va fi vernisată luni, 19 iunie, de la ora 17:30, în Biserica Romano-Catolică din Cetatea Oradea. Evenimentul are loc în cadrul Zilelor Sfântului Ladislau (19-25 iunie).

Expoziţia artistului fotograf Móser Zoltán include 13 tablouri care, pe lângă tabloul de introducere şi cel de descriere, conţin câte un fragment de frescă din diferite biserici ale Bazinului Carpatic. Fotografiile au fost realizate în următoarele locaţii:

  1. Ghelinţa (Transilvania), biserica romano-catolică Sfântul Emeric
  2. Crăciunel (Transilvania), biserică unitariană
  3. Dârjiu (Transilvania), biserică fortificată unitariană, parte a Patrimoniului Cultural UNESCO
  4. Krascovo (Slovacia), biserică evanghelică
  5. Rimavská Baňa (Slovacia), biserică evanghelică
  6. Vitcovce (Slovacia), biserica romano-catolică Sfânţii Apostoli Filip şi Iacov
  7. Žehra (Slovacia), biserica romano-catolică Sfântul Duh, parte a Patrimoniului Cultural UNESCO
  8. Bijacovce (Slovacia), biserica romano-catolică Toţi Sfinţii
  9. Veľká Lomnica (Slovacia), biserica romano-catolică Sfânta Ecaterina de Alexandria
  10. Tereske (Ungaria), biserica romano-catolică Adormirea Maicii Domnului
  11. Türje (Ungaria), biserica romano-catolică Buna Vestire

Frescele reprezintă scena-cheie a unei dintre cele mai cunoscute legende legate de Sfântul Ladislau – bătălia de la Chiraleş împotriva cumanilor – învingerea cumanului răpitor de fată. Fragmentele frescelor medievale au un mesaj comun: ilustrează lupta dintre lumină şi întuneric, bine şi rău, creştin şi păgân.

42_Makoldi

Expoziție de pictură Sfântul Ladislau – Legenda

Vernisajul expoziției Sfântul Ladislau – Legenda, cu lucrările pictorului Makoldi Sándor din Debrecen, va avea loc miercuri, 21 iunie, de la ora 18:00, în Cetatea Oradea (Corp B, etaj 1), în cadrul Zilelor Sfântului Ladislau. Evenimentul este organizat de Asociația Civilă Maghiară.

Pictorul Makoldi Sándor s-a născut în timpul războiului, în 1945, în Bavaria, iar viața și-a petrecut-o la Debrecen, mama lui fiind originară de acolo. Strămoșii lui, familia Makoldi din localitatea Ákos, trăiau la Debrecen pe atunci, în apropierea câmpiei Hortobágy, iar tatăl și bunicul erau medici veterinari.  A urmat cursurile Liceului de Arte Plastice din Budapesta, de unde, după un drum lung (dobândind o calificare de profesor în Eger, dar și una de etnograf la Universitatea Kossuth Lajos din Debrecen), s-a întors la Debrecen. Aici însă, expoziția care i-ar fi marcat debutul ca artist plastic, a fost interzisă. Din 1974 a fost profesorul Facultății Pedagogice Reformate Kölcsey Ferenc din Debrecen. A predat la departamentul de arte, de unde s-a pensionat ca docent (conferențiar).

De atunci, a avut numeroase expoziții individuale și participă la majoritatea expoziților de grup din regiune. În ultima vreme, fiind dascăl, pe lângă expozițiile individuale, lucrările lui apar de multe ori împreună cu cele ale studenților săi, având și multe expoziții cu familia. Dincolo de scrierile pe teme artistice, se ocupă cu etnografie și teoria pedagogiei, din punctul de vedere al patrimoniului vizual. Lucrările lui sunt publicate frecvent în cărți și reviste. Din 1977, este membru al Asociației Naționale al Artiștilor Plastici Maghiari (departamentul pictori), iar din 1991, este membrul Uniunii Artiștilor Plastici și de Arte Decorative Maghiari.

Pictura lui Makoldi Sándor reflectă rezultatele lucrărilor sale teoretice. După tablourile academiste, suprarealiste de la începutul carierei, a trecut la imagini expresive și dinamice, nonfigurative, specifice secolului XX, însă, în perioada apropierii de Occident, și-a format stilul bazat pe simboluri, încadrându-se în tradițiile maghiare.

Continuarea tradițiilor naționale maghiare și-a atins apogeul într-o viziune puternic coloristă și simbolică, cu imagini folosite ca o limbă maternă. Pictorul își asumă ideile vechilor maeștri. La Debrecen, s-a format un grup (MAG) de artiști amatori și profesioniști care își asumă această filosofie și care organizează frecvente expoziții comune. Expozițiile la care participă împreună cu copii, studenții și colegii săi marchează o nouă direcție în pictura maghiar și dovedesc caracterul universal, accesibil și în afara Budapestei, al acesteia.

Dincolo de premiile câștigate pentru expoziții, Makoldi Sándor a fost beneficiarul bursei Fundației pentru Cultură a orașului Debrecen și a fost distins cu premiul Bocskai, la nivel județean, respectiv cu Premiul Pentru Arta Maghiară, la nivel național.

43_Debrecen

Expoziția Comorile din Debrecen şi Hajdú-Bihar

Expoziția Comorile din Debrecen și Hajdú-Bihar va fi vernisată vineri, 23 iunie, de la ora 12:00, în Cetatea Oradea, de către Szakáli István Loránd, secretar de stat adjunct al Ministerului Agriculturii din Ungaria, dr. Mazsu János, consilier local, Municipalitatea din Debrecen, președintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local Debrecen și Comisiei de Patrimoniu. Vor lua cuvântul Angela Lupșea, directoarea Muzeului Cetăţii şi oraşului Oradea și Zatykó Gyula, organizatorul principal al Zilelor Sfântului Ladislau. Curatorul expoziției este Mátrai-Nagy Andrea Bíborka. Evenimentul este organizat de Municipalitatea din Debrecen.

Prin intermediul lucrărilor prezente în expoziție se dorește prezentarea şi să promovarea tradiţiilor meşteşugăreşti caracteristice judeţului Hajdú-Bihar şi reşedinţei de judeţ, Debrecen, și să evidențiem valorile locale într-un context larg.

Pe lângă prezentarea culturii meşteşugăreşti, desigur, promovăm şi valorile literare specifice, personalităţile, comorile naturale, dar şi patrimoniul construit care pun în evidenţă semnificaţia istorică a acestor meleaguri şi subliniază rolul important pe care îl joacă în prezent.

Conservarea şi promovarea culturii populare, formată pe parcursul secolelor, are tradiţii foarte bogate în judeţul Hajdú-Bihar.

Mai sunt în viaţă meşteri populari bătrâni, dar şi urmaşii lor care le continuă meşteşugul, care, păstrând şi transmiţând cunoştinţele, duc mai departe comorile secolelor trecute. Faptul că noua generaţie este gata să-şi însuşească cunoştinţele dobândite în acest fel este dovedit de această selecţie din lucrările artiştilor noştri apreciaţi pe care le prezentăm astăzi.

În zona noastră s-au înfiinţat ateliere importante în ceea ce priveşte revigorarea şi păstrarea tradiţiilor artei populare, respectiv cunoaşterea şi practicarea meşteşugurilor populare. Între acestea, Casa Tăbăcarilor – Casa Meşteşugurilor, care funcţionează sub egida Centrului Cultural din Debrecen, este o instituţie unică, care întruneşte meşterii populari activi din Debrecen, dar şi din regiune, pentru a le păstra, promova şi transmite activitatea artistică  Artiştii care îşi expun lucrările în cadrul acestei expoziţii sunt totodată membri ai instituției menționate.

Ca tematică, comorile pe  care le prezentăm acum alcătuiesc două unităţi distincte.

Pe de o parte, oferim o selecţie din valorile meşteşugăreşti din reşedinţa de judeţ, municipiul Debrecen, respectiv din cultura populară specifică, unică din punctul de vedere al stilului, a regiunilor Hajdúság şi Bihar.

Debrecen este al doilea oraş ca număr de locuitori din Ungaria, şi are trăsături caracteristice şi elemente de stil absolut unice.

Este probabil singura localitate maghiară al cărei nume şi spirit a devenit, în cursul timpului, o noţiune aparte: a fi cetăţean din Debrecen înseamnă o introversiune defensivă, un progres lent, conservator, dar şi angajamentul faţă de ideile naţionale, valorile locale şi continuitate.

Toate aceste trăsături sunt apar în mod evident şi în cultura meşteşugărească, motivele simple folosite la broderie, tezaurul de ţesături de casă, tăbăcăria, vestitele vase ceramice, dar şi sumanele ornate, turtele dulci, şi nu în ultimul rând, veşmintele folosite la diferitele momente importante din viaţă pe care le prezentăm în cadrul acestei expoziţii.

Câmpia  Hortobágy care înconjoară oraşul civic-ţărănesc, şi care i-a fost, pe vremuri, parte integrantă, are şi ea o istorie aparte, o floră şi o faună valoroasă şi tradiţii populare unice în care arta pastorală a jucat un rol deosebit de important, zona devenind, datorită acesteia, un punct de interes cu tradiţii specific ungureşti.

Cealaltă parte, mai largă ca tematică, a expoziţiei noastre prezintă elemente caracteristice din cultura populară nemaipomenit de bogată a regiunii Hajdúság şi judeţul Bihar.

Industria textilă este deosebit de diversificată în judeţul nostru, împreună cu tradiţia de sculptură în lemn şi lucrările din textil: broderii, arta sumanelor ornate, pe care o practică mulţi meşteri din zona Derecske şi Nádudvar.

Un alt element al artei textile este aşa-numita broderie albă din Nagysárrét şi Kissárrét, la Furta şi Komádi.

Arta pastorală din această zonă este foarte deosebită, folosind o tehnică specială pentru prelucrarea pielii, cu zgârieturi în piele. Exemple din această tehnică tradiţională le putem vedea la această expoziţie. Un alt element important din acest domeniu de prelucrarea pielii este curelărie, transformată într-o veritabilă formă de artă în mâinile meşterilor din Hajdúböszörmény.

Nu în ultimul rând, amintim de fabricarea vaselor ceramice negre la Nádudvar, o tehnică străveche, similară artei ceramice de la Debrecen.

40-karkotok_2017_RO

Cu brățară pentru Zilele Sfântului Ladislau

Vă așteaptă o săptămână regală la Zilele Sfântului Ladislau, iar dumneavoastră puteți contribui  personal la succesul festivalului cultural prin achiziționarea brățărilor de susținător.

Puteți alege între două tipuri de brățări:

  1. Mov (20 de lei)
  2. Galbene (10 lei)

Cu puțin noroc, veți putea deveni unul din câstigatorii premiilor pe care le oferim prin tragere la sorți.

Dintre persoanele care achiziționează brățări mov se va trage la sorți un câștigător care va primi o bicicletă, iar dintre persoanele care achiziționează brățară galbenă se vor trage la sorți patru câștigători care vor primi câte un bilet de intrare  de o zi la Aquaparkul Nymphaea.

39-Jazz

Jazzmanul Harry Tavitian va cânta Dansurile populare românești ale lui Bartók Béla la Zilele Sfântului Ladislau

Un spectacol bilingv în premieră, care îl are ca protagonist pe cunoscutul și apreciatul jazzman Harry Tavitian, alături de alți muzicieni și actori talentați și de succes, va avea loc în cadrul Zilelor Sfântului Ladislau joi, 22 iunie, de la ora 20, pe scena amplasată în curtea Cetății Oradea.

Spectacolul Legende despre Sfântul Ladislau orchestrate în manieră jazz – o premieră absolută – va fi susținut de muzicieni și de actori români și maghiari. “Invităm toți orădenii la spectacol și sperăm ca fiecare persoană din public, indiferent de etnie, să simtă că evenimentul i se adresează”, subliniază Nemes István, directorul de programe al centrului cultural Posticum, organizator al spectacolului.

În prima parte a spectacolului, Harry Tavitian va interpreta prelucrări jazz ale lucrării Dansuri populare românești compuse de Bartók Béla, precum și cântece armenești medievale.

În a doua parte a evenimentului, muzicienii de la Balázs Elemér Group, alături de artiștii Andrejszkij Judit și Mizsei Zoltán, vor interpreta cânturi gregoriene și cântece populare maghiare bisericești care vorbesc despre Sfântul Ladislau, orchestrate în manieră jazz.

Între două cântece, actorii Pitz Melinda și Sebastian Lupu vor rosti, în limba română și în limba maghiară, texte referitoare la Sfântul Ladislau care subliniază importanța sa istorică,  personalitatea sa și eforturile sale de integrare și conectare a comunităților.

Sărbătorim împreună! Vă așteptăm cu drag!

38-SZLN_2017_sajtokozlemeny_jun14

Zilele Sfântului Ladislau, eveniment important în colaborarea dintre Oradea și Debrecen, municipii înfrățite

Viceprimarul municipiului Oradea, Florin Birta, viceprimarul municipiului Debrecen, Komolay Szabolcs, și Zatykó Gyula, organizatorul principal al Zilelor Sfântului Ladislau, au participat miercuri, 14 iunie, la o conferință de presă care a avut în centru Debrecenul ca invitat special al festivalului cultural Zilele Sfântului Ladislau, care se va desfășura în perioada 19-25 iunie, în Cetatea Oradea.

“Dacă ar trebui să conturez într-un singur cuvânt Zilele Sfântului Ladislau, aș spune că este evenimentul care ne leagă: pe maghiari de maghiari, indiferent de opțiuni politice sau religioase, pe maghiari și pe români – încearcă să fie o punte culturală între etnii, pe toți cei care trăiesc în jurul Oradiei, indiferent de ce parte a graniței și, nu în ultimul rând, leagă cele două orașe înfrățite, Oradea și Debrecen”, a subliniat  Zatykó Gyula în cadrul conferinței de presă. “Zilele Sfântului Ladislau va include circa 100 de evenimente. Deși este un eveniment maghiar, organizatorii au pregătit programe care sunt destinate tuturor celor care vor trece pragul Cetății Oradea”, a menționat Zatykó Gyula.

”Noi, ca administrație publică, îi considerăm orădeni pe toți locuitorii acestui oraș, indiferent de etnia pe care o au. Pentru că suntem un oraș multietnic și pentru că mai mult de 20% din populația orașului o reprezintă etnia maghiară, noi susținem orice eveniment cultural important pentru etnicii maghiari. De activitatea Sfântului Ladislau se leagă multe lucruri din istoria orașului nostru, prin urmare este de datoria noastră de a susține organizarea acestui eveniment, aceasta fiind o formă de respect față de cetățenii orașului nostru, indiferent de etnie”, a declarat viceprimarul Florin Birta.

Viceprimarul Oradiei a subliniat faptul că Zilele Sfântul Ladislau sunt o bună ocazie de consolidare a colaborării între cele două orașe înfrățite. De altfel, primarii celor două orașe, Papp László – Debrecen și Ilie Bolojan – Oradea, vor participa la un dialog înainte de a fi prezenți la Gala de deschidere a Zilelor Sfântului Ladislau care va avea loc luni, 19 iunie, de la ora 19:00, la Teatrul Szigligeti. Scopul întâlnirii dintre cei doi este discutarea candidaturii municipiului Debrecen la titlul de Capitală Culturală Europeană și colaborarea cu Oradea în acest sens.

“Întâlnirea de luni va fi un pas foarte important în această candidatură. Atenția Europei va putea fi îndreptată spre această regiune și, astfel, prin intermediul Debrecenului, și Oradea va avea de câștigat, atât din punct de vedere cultural, cât și economic”, a punctat viceprimarul Debrecenului, Komolay Szabolcs.

”Personalitatea Sfântului Ladislau, care a luptat în permanență pentru unitatea în jurul creștinismului, leagă și mai mult trecutul celor două orașe, iar în viitor ne dorim ca aceste legături să devină și mai strânse. La evenimentul de săptămâna viitoare, Debrecen va fi prezent cu opt manifestări. Dorim să prezentăm o mostră din cultura orașului nostru. Astfel, între evenimente se numără un spectacol al unuia din cele mai valoroase ansambluri folclorice din Ungaria – Ansamblul Hajdú. Totodată, în Cetate se vor putea degusta celebrii cârnați specifici zonei Debrecen, aceștia având o vechime în istoria gastronomiei maghiare de 300 de ani”, a detaliat Komolay Szabolcs.

Informații detaliate despre programul Zilelor Sfântului Ladislau puteți afla de pe websiteul oficial www.zilelesfantuluiladislau.ro, respectiv de pe pagina de Facebook a evenimentului: Szent László Napok/Zilele Sfântului Ladislau.

37-stihl_beharang

Finala Campionatului Național Stihl Timbersports, în Cetatea Oradea

Oradea este destinația aleasă de STIHL Timbersports pentru organizarea campionatului național al tăietorilor de lemne din acest an. Atleți din toată țara se vor întrece în 24 iunie, de la ora 14:00, în curtea Cetății Oradea pentru a obține titlul de campion național la tăiat lemne.

Competițiile STIHL Timbersports se organizează la nivel internațional din 1958, iar în România din 2010. România are o echipă care ne reprezintă în fiecare an la mondiale și care se formează în fiecare an din cel mai bine clasați atleți la campionatul național. Echipa a înregistrat anul trecut un record la mondialele STIHL Timbersports de la Stuttgart, obținând cel mai bun rezultat din istoria participării sale, clasându-se pe locul 12 în lume.

Probele de concurs la care se vor întrece participanţii la Oradea sunt: Tăierea cu joagărul, Tăierea orizontală, Tăierea cu motoferăstrăul STIHL MS661, Tăierea verticală şi Tăierea la înălţime. Pe lângă probele menționate mai sus se adaugă una dintre cele mai spectaculoase încercări şi anume Tăierea cu “Hot saw”, un super motoferăstrău care are puterea unui autovehicul şi este manevrat de un singur om.