Degustarea aromelor maghiare – eveniment gastronomic

Și în acest an, evenimentul gastronomic intitulat “Degustarea aromelor maghiare” va fi unul din punctele de atracție ale Zilelor Sfântului Ladislau. Regalul gastronomic se va desfășura în Cetatea Oradea în 24 iunie, de la ora 9.

Așteptăm înscrieri atât din țară – din Oradea și din întregul Ardeal –, cât și din străinătate, ale tuturor acelora care doresc ca ceea ce gătesc să fie gustat de vizitatorii festivalului cultural.
Nici în acest an nu există reguli de participare, însă ar fi bine ca, în Anul Sfântului Ladislau, cât mai multe mâncăruri ar evoca epoca întemeietorului orașului și/sau ar folosi ingrediente și condimente care existau și în Evul Mediu. Juriul va premia atât gustul mâncărurilor, cât și fidelitatea față de epocă, disciplina echipei și unicitatea condimentării.

Vizitatorii vor putea gusta bunătățile în schimbul unei sume simbolice echivalente unei monede de pe vremea Sfântului Ladislau.

Înscrierile se pot face contactând-o pe Búzás Annamária prin email, la adresa buzasannamari@gmail.com, sau prin telefon, la numărul 0732-153.603.